Astăzi pe repede înainte

Zilele trecute mă uitasem la un documentar legat de psihologia din spatele Tinderului și a tuturor acestor site-uri de dating. Acestea sunt comparate cu niște jocuri de noroc, cu fel de fel de recompense. E ca un fel de mini- adrenalină pentru tine și pentru ecranul tău, care o ia razna atunci când găsește “Un Match” nu-i așa? (Vi-l recomand cu drag Swiped: Hooking Up in the Digital Age )

Am stat și m-am gîndit la această dependență a noastră de astăzi pe repede- înainte/ fast dating și fast-everything.

Acum ceva ani, când Tinder-ul devenise cunoscut și în Romania (în SUA apăruse în 2012) am refuzat să știu despre ce este vorba, pur și simplu nu îmi place să urmăresc trend-uri. Doar în cazul în care mă indentific cu acel trend îi dau o șansă, fie ca e vorba de haine/make up sau în acest caz- Tinder. La insistențele unei prietenei (pentru că hei! așa începe povestea multora dintre noi cu Tinder-ul, nu-i așa?!) am decis să îl instalez și să văd despre ce e vorba. Asta se întâmpla prin toamna anului 2016.

Ce mai conteaza că majoriatea dintre cei cu care am ieșit la întâlnire erau niste dubioși ?! 😁 Tocmai de aceea trebuie păstrate anumite reguli în acest joc de online- dating. Locul de întâlnire să fie public, să nu îl adaugi pe FACEBOOK ÎNAINTE de acel date, că mna, se poate îndrăgosti de tine doar din poze iar când ajunge să te vadă live, să fii vreo Mumă a Pădurii sau vreun balaur 😁. Să nu discuți chestii prea personale, că nu știi peste ce stalker dai și nu ești bucuroasă după aceea.

Din “vasta mea experiență”, am văzut 2 tipuri de oameni cu TINDER (în Romania cel puțin, că din ce am vazut în documentar, în America e puțin diferit)

1. Cei care îl au, să nu zică că nu îl au, dar ei NICIODATA NU AU IEȘIT LA VREUN DATE.

2. Cei care îl au și chiar ies la date-uri- that`s my case. Call me crazy, da mi se pare amuzant sa faci asta, îti oferă o anumită încredere și cumva îți aduci aminte de vremurile mai simple atunci când întâlnirile chiar se petreceau face- to-face, nu prin vreo realitate virtuală.

De la întâlniri la patinoar, la date-uri la care în mijlocul lor am plecat sau au plecat ei, până la date-uri cu băieți normali la cap, cu care chiar am avut ce discuta.

Am trecut prin mai multe întalniri, unele mai bune, altele mai puțin bune și pot doar să certific că m-a făcut mult mai puțin timidă și mai puțin inhibată la ideea de a cunoaște pe cineva pentru prima dată.

Mai știți acel moment de acum vreo 10 ani, atunci când îți plăcea de cineva luai telefonul, sunai și pur și simplu vorbeai cu persoana în cauză? Ei uite că în zilele noastre, cine face asta este văzut ca un ciudat/a (hint -me 😄).

So sue me, dar prefer de o mie de ori să sun, decât să dau acele mesaje infinite care pot fi interpretate greșit.

Oamenilor și în special băieților, li pare ciudat să îți ceară numărul de telefon (happened to me too) pentru că altfel de ce ar mai exista FB sau IG? Așa ajunge să cunoască o grămadă de chestii despre tine: cine îți sunt prietenii, ce îți place să mănânci, unde mergi în vacanțe & so on. And the mistery is solved, vorba aceea. Știe atât de multe despre tine, dintr-o dată, că ajunge să se plictiseasca foarte repede șiii..ați ghicit- move on to the next one. Chiar și la date-ul propriu-zis, deja nu mai aveți despre ce vorbi, pentru că știe deja 90 % despre tine și viața ta.

Cred de asta avem nevoie din când în cand de acest detox de social media- pe care mai devreme sau mai târziu, ajungem să îl luăm cu toții. Avem nevoie de acel mister, să avem despre ce vorbi naibii cand ne vedem unii cu alții, să povestim vrute și nevrute. Așa dacă tot stalkerești oamenii din online, deja când te vezi cu ei, esti gen “eu știu deja ce ai făcut, nu prea mai am chef să te mai ascult cum povestești tu aceeași întamplare”.

Să nu mai fim la curent cu absolut tot ce fac alții, ci să ajungem să ne trăim și propria noastra viață.

Pare dificil, nu-i așa?

PS: introducing rubrica Știați că: “Ana atunci cand merge pe plaiurile natale, în Rep. Moldova, se uită la telefon maxim de 2-3 ori pe zi”?

Am să închei acest articol cu o replica din film care mi-a plăcut: Mama uneia dintre fete le povestea că fructul cel din vârful copacului e cel mai râvnit și către acela trebuie să tinzi. Niciodată să nu te mulțumești cu fructele care sunt deja pe jos. Dar, pentru a ajunge la cel de sus, trebuie să muncești puțin mai mult, însă plăcerea de-al mânca va fi una mare.