Dacă vă uitati la poze, ați putea zice că într-o altă viață am fost CFR-istă sau stewardesă. Eu zic că am fost pilot cu avion după mine. Hehe. Da!, am fost o “piloată” iscusită (cine nu știe gluma cu acest cuvânt, des utilizat in Republica Moldova, message me, o voi lasă drept moștenire).

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

“O piloată iscusita. Poate o balerină“

Când suntem mici, adulții ne dau “acea” întrebare, care nu știu cum voi, dar mie nu mi-a plăcut niciodată:

“Ce vrei să te faci când vei fi mare?

Adică eu vreau sa fiu de toate- de ce mă puneți să aleg?!” 

E ca și cum ai întreba o omidă ce îi place să manance. Frunze, domn`le cât mai multe frunze. Întelegeți ideea? Eu sper că da. 😀

Să nu cumva să credeti că scăpasem de chestia asta. În clasa XII-a, aceiasi adulți, dar totuși diferiti, își readuc aminte această întrebare (deghizată ce-i drept), mai ales pentru cei cu note mari, pentru că bineînțeles nimanui nu ii pasa de ceilalți.

“La ce dai?”

Îmi aduc aminte și acum, în clasa a XII-a că unul dintre colegii mei, a zis că vrea sa devină să piloteze un avion, deci de meserie pilot.

Toata clasa a muțit. Cum așa? Medic, politist nu e de ajuns? Țintește poate prea departe.

“ Vreau să mă fac PILOT, a zis hotărât. “

Mintea mea de copil s-a gandit în felul următor: pentru un băiat, care abia reușea sa treacă de teza la fizică și matematică, poate are visuri prea mărețe pentru viitorul lui. Asta m-a intrigat. Și i-am urmarit evoluția de-a lungul anilor.

Să nu credeti că e o vreo poveste cu happy-end. Baiatul nu a intrat la Politehnică și nici măcar nu a terminat vreo facultate. Ba mai mult, s-a întors acasă, în Republica Moldova. Aia e, nu toată lumea are nevoie de acea diplomă, nu-i așa?!

Ce am vrut sa zic cu această poveste, este că deciziile vietii se pot lua greu și într-adevăr se iau greu. Uneori îți vine o idee, nu ai susținere dar totuși reușești, cu un sentiment frumos, de victorie! Alteori, faci ceea ce ți se spune și uneori ai noroc să îți și placă: în familie de medici, toți copiii devin medici. În familii de avocați copii/nepoți/strănepoți, dacă ai noroc să îi prinzi pe toți, ar trebui să se facă avocați, sau măcar o activitate care să implice și avocatura.

Se întâmplă uneori, să nu lucrezi cu toata ființa ta. Corpul tău să se afle blocat într-o meserie, iar sufletul să tânjească dupa alta.

Acum câțiva ani, mi s-a pus pata că vreau sa devin stewardesa, sa las masterul în grija altora. Să mă mut în Dubai si să imi trăiesc viața (și mai) departe de casă. Pffiu, a trecut nebunia! De ce o numesc așa? Pentru că viata aceea frumoasa, la înălțime, asa cum mulți o descriu, nu este deloc “lapte și miere”.

Acum să fim seriosi, există vreun pilot sau stewardesă sau în general orice om de pe lumea asta, să pună o poza pe facebook, atunci când se simte rău, sau se ceartă cu vreun client? Nu-i așa că pare anormal? Așa e și viata sus în nori. Cu program și metabolism dat peste cap, cu viață personală, de multe ori aproape de 0.

Ce noroc au acei oameni care fac ce le place. A existat un baiat deștept Confucius, care a zis urmatoarele:

“Choose a job you love, and you will never have to work a day in your life.”

Și totusi dacă suntem norocosi, acea meserie este și pentru sufletul nostru, ne încărca cu energie, oricat de epuizantă ar fi. Ne simțim mai compleți pentru avem norocul să facem ce ne place.

Toate meseriile sunt nobile- mie însă îmi plac acelea unde deciziile trebuie luate în acea secundă. Sunt meserii adrenalitice- așa le numesc eu, ca aceea de pilot, chirurg sau pompier.

Asta vă doresc tuturor, să faceți ce vă place- iar daca se întâmplă să devenim corporatisti cu TOȚII, la un moment dat, când se va sfârși lumea, totuși sa găsim o activitate care să ne aduca satisfacție sufletească.

Zicând acestea,

“

(FYI acestea sunt niste puncte cardinale găsite în zbor)

Nota: Aceste poze ar fi putut contribui la un articol de Halloween, ați putea zice, DAR, cum eu îmi fiecare zi îmi joc un alt rol al vieții, sunt potrivite oricand 😀 Iar cum ma stiti voi pe mine, am o pasiune pentru alte meserii decat a mea , am zis de data asta să mă pun în pielea unui capitan de avion, ce caută peripeții printre trenurile ruginite.

 

Mulțumesc persoanelor care m-au făcut sa realizez această poveste:

Photo: Mihai Constantineanu

Make-up si hair: Cristina Calancea

Uniforma: furată

Cizme: Zara