Se zice ca spiritul unei rochiii nu moare niciodata. Bine, asta o zic eu, marele poet in viata. Dar ce-i drept,orice rochie au un spirit aparte, probabil conteaza mult si ce energie a avut-o persoana care a purtat-o. Deja o dam pe spiritisme (buhahah). Aceasta rochie, care are cumva asemanari cu rochiile din grecia antica, datorita acelei fasii de material din fata, a dormit vreme de 30 de ani, prin garderobe si orase diferite.

Thank you for reading this post, don't forget to subscribe!

In orice caz, e mult mai frumos pentru mine atunci cand port o piesa vestimentara cu o istorie in spate. Asa cum mi-a zis un “ex-muchaco” de al meu (care este foarte modern-like si foarte impotriva vintage-ului) “Da ce la tine absolut totul trebuie sa aiba o poveste?”

Oh well, yes, it does.

Rochia aceasta alba a fost purtata de catre mama, la prima intalnire cu viitoarea soacra (Oh my, the day). Adica practic are cel putin vreo 30 de ani. Pe vremea respectiva era extrem de greu sa gasesti rochii in magazine, pentru ca se dadeau “pe sub mana” la cei cu relatii in magazine.

Iar oamenii mai modesti isi croiau singuri rochiile. Insa iarasi, materialul era extrem de greu de gasit. Pasiunea mamei pentru croitorie a ramas si pana in ziua de astazi si chiar daca ea nu le croieste propriu-zis, rochiile, accesoriile mele, se implica in absolut totul- de la design-ul desenat pe hartie si pana la instructiuni precise date croitoresei (primeste probabil multe injuraturi mintale de la ele :D). As putea zice ca mama le vizualizeaza in minte, deja gata facute si de aceea stie ce si cum le vrea. Mamă medic cu o viziune de architect vestimentar <3

She gets me, big time. Cumva se face ca avem cam aceleasi gusturi in alegerile vestimentare.

 

Asadar va puteti da seama, ca rochia asta, a insemnat ceva important pentru ea. Si a pastrat-o. Insa nu s-a gandit in veci, ca fiica ei, multi ani mai tarziu avea sa o poarte. Dărăminte sa fie fotografia de catre Vlad Eftenie, un personaj, la propriu, pe care eu (si nu numai) il admir and “look up to him”. Probabil in subcostient, tuturor ne-ar placea sa ne iasa o poza asa cum ii iese lui Vlad Eftenie. Eu cred ca aici e vorba de un secret (pe care cu toti trebuie sa il aducem la viata in fotografii): sufletul si emotiile.

Ah, iar asa ca un inside- stuff, noi ne-am pornit in cautare de magnolii, o veche obsesie de a mea in fiecare an. Nu au fost in cea mai buna forma a lor. Insa s-au straduit si ele acolo, putin. Multumim 😀

Ne vedem anul viitor, probabil in alta locatie demna de obsedatii in cautare dupa magnolii. Ceva care sa satisfaca si orgoliul lor roz-movuliu.

PS: puteti observa ca rujul meu se potriveste cu singura magnolie gasita? Is it destiny? I think so ))

Pantofi: Asos

Centura: vintage

Multumesc lui Vlad Eftenie pentru aceste poze din care mi-a fost greu sa aleg doar 10 ?